IMPORTANT! Campanie de rechemare Airbag.

*Reducere comercială oferită de Honda Trading România SRL, prin rețeaua de dealeri autorizați Honda. Oferta nu are valoare contractuală, este supusă unor condiții comerciale și este valabilă în limita stocului disponibil. Reducerea comercială este aplicabilă până la data de 31.08.2025 și se aplică la valoarea finală de achiziție comunicată de către dealerii autorizați Honda, potrivit politicii comerciale proprii.
Easy Buy
Test Drive
Caută un dealer
Service
Comparator

Honda Civic Type R FL5
Un nou record

Honda Civic Type R, generația FL5, a doborât recordul de viteză pentru automobilele de serie cu punte motoare față, atingând timpul 1:57.189, în cadrul unui eveniment ce a avut loc pe circuitul de viteză MotorPark România, în data de 14 iulie.

Astfel, modelul emblematic a confirmat încă o dată ADN-ul de mașină construită pentru performanță pură. Timpul înregistrat este cu peste o jumătate de secundă mai rapid decât timpul etalon anterior, stabilit tot cu modelul Honda Civic Type R, generația precedentă, FK8.

 

Recordul a fost stabilit de Dani Oțil, cunoscut nu doar ca om de televiziune, ci și ca pilot cu rezultate remarcabile în competiții precum Campionatul Național de Super Rally, Campionatul Național de Anduranță și Campionatul Național de Viteză în Coastă. Cu o experiență vastă în motorsport, Dani a reușit să valorifice la maximum potențialul modelului Civic Type R în configurație standard.

Modelul Civic Type R care a reușit acest timp este o versiune standard, echipată suplimentar cu pachetul de accesorii din fibră de carbon (care include eleronul spate din carbon și decorațiuni interioare pe consola centrală și pragurile ușilor), dar fără alte modificări sau optimizări de ordin mecanic.

Michelin s-a alăturat acțiunii in calitate de partener strategic și a pus la dispoziție anvelopele care au echipat mașina, Pilot Sport Cup 2. Cu o tradiție de peste 130 de ani și lider global în producția de materiale compozite inovatoare, Michelin își reafirmă astfel angajamentul de a susține performanța prin tehnologii avansate. Compania contribuie la progresul mobilității și la un viitor sustenabil, investind constant în compozite polimerice de înaltă performanță.

Rezultatul obținut consolidează poziția modelului Honda Civic Type R de reper în segmentul hot hatch-urilor cu punte motoare față și capătă o semnificație aparte, fiind stabilită de ultima generație disponibilă în Europa.

Honda Civic Type R rămâne disponibil spre vânzare în România, într-un număr limitat de unități, până la finalul anului 2025, în cadrul rețelei autorizate de dealeri Honda.

Cei interesați pot verifica în timp real disponibilitatea modelului Honda Civic Type R în stocul național Honda, prin intermediul platformei Stoc online, accesibilă la link-ul www.hondatrading.ro/rezerva-online. Platforma prezintă unitățile Honda disponibile spre vânzare la dealerii de marcă, oferind acces la informații detaliate despre culori, niveluri de echipare, termene de livrare și permite plasarea unei rezervări online, fără cost.