IMPORTANT! Campanie de rechemare Airbag.

*Prețul afișat este un preț recomandat, nu constituie o ofertă de preț și nu reprezintă prețul efectiv de vânzare. Prețurile efective de vânzare pot fi diferite de prețurile afișate mai sus. Vă rugăm să vă adresați distribuitorilor autorizați Honda pentru a primi o ofertă personalizată de preț.
Easy Buy
Test Drive
Caută un dealer
Service
Comparator

Protectia datelor cu
caracter personal

Honda Trading Romania SRL (denumită in continuare “Honda”), cu sediul în Voluntari, Judetul Ilfov, Șos. Bucuresti-Nord, nr. 10, Corp 21, et. 9, înregistrată la Registrul Comertului cu nr. J23/114/16.01.2015, cod unic de înregistrare RO18812639, înțelege importanța protejării datelor dumneavoastră cu caracter personal.

În acest context, dorim să ne asigurăm de totala transparență a modului în care utilizăm datele dumneavoastră. Vă rugăm să parcurgeți cu atenție informațiile de mai jos, pentru a înțelege ce date prelucrăm, în ce mod și pentru cât timp, ce drepturi aveți în legătură cu prelucrarea datelor dumneavoastră și cum puteți exercita aceste drepturi.

Honda prelucrează datele cu caracter personal într-un mod confidențial, sigur și transparent și vă garantează că puteți continua să aveți încredere în ceea ce privește datele pe care ni le furnizați.

Tehnologia și mediul online ne aduc beneficii tuturor, dar, în același timp, și provocări. Iar una dintre acestea este protejarea datelor personale ale clienților noștri. La Honda acest demers a fost încă de la început un angajament ferm pe care l-am luat față de clienții noștri.

Prezenta politică de confidențialitate („Politica“) descrie modul în care Honda utilizează și divulgă informațiile colectate cu privire la dumneavoastră („informațiile cu caracter personal“) când vizitați acest website („website-ul“) sau când colaboram contractual sau ne contactați utilizând datele disponibile sau când comandati, achizitionati sau folositi produsele si serviciile oferite de noi sau de distribuitorii nostri autorizati. De asemenea, politica subliniază modul în care noi utilizăm informațiile cu caracter personal pe care le colectăm la verificarea sau repararea vehiculul dumneavoastră.

Prin intermediul Honda Finance, instituția financiară nebancară cu care colaborăm („IFN“) poate colecta informațiile cu caracter personal (la momentul emiterii acestei politici IFN este Unicredit Leasing Corporation SA.). În același timp, prezenta politică explică, în termeni generici, modul în care IFN va utiliza respectivele informații. Pentru detalii suplimentare referitoare la politica detaliata a IFN va rugăm să accesați următorul link: www.unicreditleasing.ro la secțiunile relevante referitoare la protecția datelor cu caracter personal/confidențialitate.

Website-ul vă poate facilita achiziția sau solicitarea de oferte la produse și servicii, cum ar fi achiziție în leasing a vehiculelor, asigurări, închiriere sau accesorii. Unele din aceste produse și/sau servicii sunt furnizate de partenerii Honda care vor colecta de la dumneavoastră informații suplimentare cu caracter personal pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră. Partenerii noștri vor utiliza informațiile cu caracter personal colectate în conformitate cu descrierea din declarațiile lor privind confidențialitatea sau după cum explică la momentul în care le furnizați informațiile cu caracter personal.

Website-ul și dealerii nostri vă pot facilita achiziția sau solicitarea de oferte la produse și servicii, cum ar fi asigurări, achiziție în leasing a vehiculelor, închiriere sau accesorii. Unele din aceste produse și/sau servicii sunt furnizate de partenerii Honda care vor colecta de la dumneavoastră informații suplimentare cu caracter personal pentru a răspunde solicitărilor dumneavoastră. Partenerii noștri vor utiliza informațiile cu caracter personal colectate în conformitate cu descrierea din declarațiile lor privind confidențialitatea sau după cum explică la momentul în care le furnizați informațiile cu caracter personal, in conformitate cu legea aplicabila.

Ce date cu caracter personal prelucrăm?

Toate datele cu caracter personal colectate de Honda sunt prelucrate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (Regulamentul general privind protecţia datelor).

Honda prelucrează datele de identificare (nume, prenume) și de contact (telefon, adresă de e-mail, adresă fizică) sau interesele dumneavoastră pe care ni le comunicați (model de autovehicul, metodă de finanțare, etc.) pe care ni le furnizați atunci când vizitați site-ul nostru, inclusiv informații pe care ni le transmiteți atunci când ne contactați utilizând unul din formularele aflate pe site-ul nostru.

Suplimentar, prelucrăm detalii ale modului în care utilizați site-ul nostru, incluzând, de exemplu, date de trafic, date de localizare, pagini pe care le vizitați.

Honda colectează datele cu caracter personal prin intermediul website-ului www.hondatrading.ro, prin intermediul rețelei de dealeri si prin intermediul unor contractanți terți (aceștia din urma acționând in calitate de împuterniciți ai operatorului Honda Trading Romania SRL sau, în anumite situații de operatori asociați, cum este cazul societăților comerciale bancare, societatilor de asigurare, în conformitate cu dispozițiile legale in vigoare):  atunci când completați formulare aferente cumpărării sau testării de produse și servicii Honda sau când folosiți produsele Honda: (de exemplu, dacă vă înregistrați pentru un test-drive sau solicitați informații despre caracteristicile produselor Honda).

Prelucrarea datelor cu caracter personal poate avea una din următoarele semnificaţii: operaţiune care include colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmiterea, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea datelor cu caracter personal.

Cu referire la website-ul www.hondatrading.ro/, acesta vă permite să furnizați informații cu caracter personal, inclusiv: numele dumneavoastră și datele de contact (cum ar fi adresa, numărul/numerele de telefon și adresa de e-mail) și informații privind activitatea dumneavoastră sau angajatorul dumneavoastră dacă vizitați website-ul în scop comercial, cu referire la vehiculul dumneavoastră: informații cu privire la vehiculul dumneavoastră (inclusiv numărul de înmatriculare al vehiculului („VIN“), numărul de înregistrare al vehiculului, modelul, vechimea și kilometrajul); produsele și serviciile de care sunteți interesat și preferințele dumneavoastră de contact și marketing.

În anumite situații putem colecta informații despre dispozitivul folosit pentru a accesa site-ul nostru, precum adresa IP, sistemul de operare și tipul browserului folosit, date demografice si de geolocalizare pentru a putea îmbunătăți funcționarea site-ului și serviciile pe care le oferim. Aceste date sunt agregate și utilizate în scop statistic, fără a identifica o anumită persoană.

De asemenea, site-ul nostru folosește cookies pentru a vă putea distinge de alți vizitatori ai site-ului. Utilizarea acestora ne permite să vă oferim o experiență îmbunătățită și să optimizăm funcționarea site-ului. Pentru informații detaliate privind modul în care folosim cookies și despre cum puteți să dezactivați folosirea acestora va rugăm să consultați Politica de cookies.

De ce prelucrăm datele dumneavoastră?

Utilizăm datele pe care ni le transmiteți prin completarea formularelor disponibile în site-ul nostru pentru a vă putea răspunde la solicitări, direct sau prin intermediul partenerului autorizat pe care l-ați ales dumneavoastră.

Atunci când ne acordați în mod expres consimțământul, putem folosi datele dumneavoastră pentru a vă transmite informații, noutăți sau consiliere privind produsele și serviciile Honda sau ale partenerilor noștri.

De asemenea, folosim informații transmise de dumneavoastră sau colectate în timpul utilizării site-ului pentru realizarea următoarelor interese legitime ale noastre sau ale partenerilor noștri:

-oferirea de servicii asociate produselor și serviciilor pe care le-ați achiziționat de la noi sau de la partenerii noștri;

-pentru a asigura buna funcționare a site-urilor noastre și pentru a îmbunătăți performanta acestora, precum și pentru a asigura accesul dumneavoastră la conturile create în cadrul site-urilor noastre.

Dacă achizitionați o mașină sau alt produs sau serviciu de la unul dintre partenerii sau reparatorii nostri autorizați sau dacă le oferiți datele dumneavoastră personale, veți avea o relație separată cu acest partener autorizat sau reparator autorizat. În acest caz, ei devin operator al datelor dumneavoastră personale, posibil împreună cu noi. Pentru toate întrebările sau solicitările privind colectarea și utilizarea datelor dumneavoastră personale de către unul dintre retailerii autorizați sau reparatorii autorizați, va rugam sa ii contactați direct.

Cât timp prelucrăm datele dumneavoastră?

Atunci când ne contactați prin intermediul unuia din formularele disponibile în site-ul nostru și nu vă exprimați consimțământul pentru a rămâne în contact cu noi sau nu avem un alt temei legal pentru continuarea prelucrării, vom păstra datele furnizate de dumneavoastră timp de 90 zile de la data transmiterii formularului pe site-ul Honda, pentru a vă răspunde la solicitare și timp de 2 ani, pentru a prelucra datele furnizate în scop statistic.

În cazul în care ne-ați acordat consimțământul pentru a vă contacta și pentru a vă transmite și alte informații, noutăți și consiliere despre produse și servicii Honda care credem că v-ar putea interesa, vom păstra datele asupra cărora v-ați exprimat consimțământul pentru o perioadă de cinci ani, cu excepția cazurilor în care reglementarile legale aplicabile sau scopurile în care sunt prelucrate datele impun o perioadă mai mare de stocare. Vom reveni catre dumneavoastră pentru reînnoirea consimțamântului exprimat oricând înainte de expirarea termenului inițial de cinci ani. Dumneavoastră vă puteți retrage oricând consimțământul exprimat, în condițiile descrise mai jos.

În cazul în care ne-ați acordat consimțământul pentru a vă contacta și pentru a vă transmite și alte informații, noutăți și consiliere despre produse și servicii Honda, dar nu ați mai interacționat cu newsletterul transmis de noi timp de 6 luni consecutive, datele dumneavoastră vor fi șterse din baza noastră de date pentru newslettere, însă vor fi păstrate în baza noastră generală de date timp de 2 ani, cu scopul de a fi prelucrate în scop statistic. Datele dumneavoastră vor fi șterse oricând,  mai devreme de 2 ani, la solicitarea dumneavoastră expresă de a ștergere, prin accesarea formularului dedicat din website-ul Honda, disponibil la următorul link: https://hondatrading.ro/stergere-date-personale/.

Datele privind modul în care interacționați cu site-ul nostru sunt păstrate atât cât este necesar pentru atingerea scopurilor în care sunt colectate aceste date, dar nu mai mult de un an de la data ultimei dumneavoastră vizite.Totuși, nu ne angajăm să păstrăm aceste date pentru perioadele menționate mai sus și putem șterge sau anonimiza datele dumneavoastră mai devreme, dacă nu avem o obligație legală de păstrare.

Ce temeiuri legale justifică utilizarea de către noi a datelor dumneavoastră cu caracter personal?

Există diferite temeiuri legale pe care ne bazăm în utilizarea datelor cu caracter personal și vom colecta și utiliza datele dumneavoastră cu caracter personal în următoarele situații:

  • în cazul în care utilizarea de către noi a datelor dumneavoastră cu caracter personal este necesară pentru executarea unui contract sau a unor contracte la care dumneavoastră sunteți parte sau pentru a lua măsurile pe care le-ați solicitat pentru semnarea unui contract. Aceste contracte pot include condiții în care dumneavoastră vă înscrieți la un concurs sau acordurile pe care le încheiați pentru produse de service, de exemplu;
  • în cazul în care utilizarea de către noi a datelor dumneavoastră cu caracter personal se încadrează în interesele noastre legitime sau cele ale organizațiilor cu care am împărtășit datele dumneavoastră cu caracter personal, asigurându-ne că aceste date și drepturile dumneavoastră aferente acestor informații sunt protejate. De exemplu, ne putem baza pe acest temei legal dacă noi și/sau companiile din cadrul grupului Honda utilizam datele dumneavoastră cu caracter personal pentru: a înțelege și îmbunătăți produsele, serviciile și/sau strategiile de marketing ale noastre (sau ale lor); în scopuri de cercetare; pentru gestionarea și îmbunătățirea relației noastre cu dumneavoastră și în scopuri administrative; pentru a ne ajuta să stabilim ce informații, produse și servicii sunt furnizate și utilizate în conformitate cu legea și termenii și condițiile care se aplică acestora; și în cazul în care este necesară protejam sau apărăm drepturile și proprietatea noastră sau a altor persoane, sau să detectăm, prevenim sau să rezolvăm în alt mod problemele de fraudă, securitate, siguranță sau confidențialitate;
  • în cazul în care considerăm că este necesar să utilizăm datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a respecta obligații legale sau reglementare care ne revin;
  • în situații limitate când considerăm că este necesar să protejăm siguranța cuiva sau interesele esențiale; și
  • în cazul în care avem consimțământul dumneavoastră. Ne vom baza pe consimțământul dumneavoastră, de exemplu, pentru colectarea informațiilor de natură tehnică, cum ar fi date din modulele cookie și tehnologii similare descrise în Politica de cookie și pentru utilizarea datelor dumneavoastră cu caracter personal pentru comunicările de marketing cu dumneavoastră prin e-mail și mesaje text. În situația în care ne bazăm pe aprobarea dumneavoastră pentru a utiliza datele cu caracter personal, atunci aveți dreptul să retrageți respectivul consimțământ oricând. Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să consultați secțiunea „ Ce drepturi aveți și cum le puteți exercita “ din prezenta politică.

Cui dezvăluim datele dumneavoastră?

Honda tratează datele dumneavoastră în strictă confidențialitate și nu vinde, transferă, nu dezvăluie și nu permite accesul la datele dumneavoastră personale unor terți care nu au legătura cu activitatea sa.

Atunci când selectați unul din partenerii noștri autorizați la momentul transmiterii unei solicitări către noi, vom dezvălui datele dumneavoastră către partenerul respectiv, strict pentru a vă putea răspunde la solicitare. Nu vom permite partenerilor noștri să folosească datele dumneavoastră în alte scopuri, cu excepția cazului în care dumneavoastră le acordați direct consimțământul în acest sens sau aceștia au un alt temei legal pentru prelucrare.

Pentru a putea atinge scopurile descrise mai sus, putem de asemenea să permitem accesul la datele dumneavoastră altor entități din cadrul Grupului Honda de la nivel mondial, precum și către furnizorii de servicii ai acestora. Când transferăm datele dumneavoastră cu caracter personal, ne vom asigura că acestea sunt utilizate în scopuri compatibile cu cele descrise în prezenta politică sau a furnizorilor noștri de servicii, care însă nu vor putea să utilizeze aceste date în scop personal.

În cazul în care achiziționați o mașina de la unul dintre partenerii autorizați, în scopul realizării serviciilor asociate contractului de achizitie (în speță, Asistență Rutieră și Garanție Extinsă), Honda utilizează serviciile unor furnizori terți, aceștia desfasurându-și activitatea în România sau în țări din interiorul Uniunii Europene. Depunem toate eforturile pentru a ne asigura că partenerii noștri prelucrează datele dumneavoastră cu caracter personal în condiții de siguranță și securitate, în conformitate cu legislația aplicabilă privind protecția datelor și că drepturile dumneavoastră sunt respectate. Datele cu caracter personal pe care le divulgăm furnizorilor nostri sunt limitate la minimul necesar pentru prestarea respectivelor servicii și le solicităm acestor parteneri să nu utilizeze datele cu caracter personal în niciun alt scop.

În cazul în care entitățile Honda sau partenerii contractuali cărora le dezvăluim datele dumneavoastră personale în situațiile descrise mai sus sunt situați în afara Spațiului Economic European, dezvăluirea va avea loc doar în cazul în care Comisia Europeana a confirmat un nivel adecvat de protecție pentru respectiva țară sau dacă au fost luate alte măsuri corespunzătoare de protecție (de exemplu prin implementarea unor clauze contractuale standard in UE).

De asemenea, putem dezvălui datele dumneavoastră cu caracter personal unor autorități publice, în baza și în limitele prevederilor legale și ca urmare a unor cereri expres formulate de acestea.

Transferarea la nivel internațional a datelor cu caracter personal

Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi tratate în conformitate cu legislația aplicabilă în Romania în materie de protecție a datelor și pot fi transferate în afara Uniunii Europene (“UE”) si Spațiul Economic European („SEE“), precum și în state din afara SEE (inclusiv în Japonia, SUA, China, India). Când transferăm datele dumneavoastră cu caracter personal în afara SEE vom institui sisteme de protecție adecvate în conformitate cu obligațiile noastre legale pentru a ne asigura că datele cu caracter personal sunt protejate în mod adecvat, indiferent de statul în care sunt transferate. Aceste sisteme de protecție pot include obținerea unor asigurări contractuale de la orice terță parte care are acces la datele dumneavoastră cu caracter personal cu privire la faptul că aceste date vor fi protejate prin standarde cel puțin echivalente cu cele care protejează datele dumneavoastră cu caracter personal de pe teritoriul SEE. Dacă doriți să aflați mai multe despre modul în care Honda asigură protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal transferate în afara SEE, vă rugăm să contactați dpo@hondatrading.ro.

Ce drepturi aveți și cum le puteți exercita?

Conform legislației, persoanele vizate beneficiază de următoarele drepturi privind Datele Personale:

(i) dreptul de acces – persoana vizată poate solicita Honda Trading România SRL privind existența prelucrării, scopurile prelucrării, categoriile de date prelucrate, destinatarii datelor, și alte informații prevăzute de lege;

(îi) dreptul de rectificare – persoana vizată poate solicita Honda Trading România SRL rectificarea Datele Personale eronate sau completarea acestora;

(iii) dreptul de ștergere – persoana vizată poate solicita Honda Trading România SRL ștergerea Datelor Personale dacă nu (mai) există temeiuri pentru prelucrarea acestora, în condițiile legii;

(iv) dreptul la restricționarea prelucrării – persoana vizată poate solicita Honda Trading România SRL restricționarea activităților de prelucrare în cazul în care prelucrarea depășește cadrul legal în care poate fi realizată;

(v) dreptul la portabilitate – persoana vizată poate solicita să primească de la Honda Trading România SRL datele cu caracter personal într-un format structurat și procesabil pe computer sau transmiterea respectivelor date către alt operator;

(vi) dreptul de a obiecta – de exemplu, persoana vizată se poate opune prelucrărilor întemeiate pe interesul legitim Honda Trading România SRL;

(vii) dreptul de a nu fi supus unei decizii bazate exclusiv pe procesare automată (inclusiv profilare) – persoana vizată beneficiază de acest drept în măsura în care ar fi supusă unui proces decizional automat și fără că operatorul să pună în aplicare măsuri corespunzătoare pentru protejarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei vizate;

(viii) dreptul de a se adresa Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și justiției în cazul în care persoana vizată consideră că datele cu caracter personal nu sunt prelucrate în mod legal. Condițiile specifice de exercitare ale drepturilor de mai sus sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 679 din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE, coroborat cu alte acte normative incidente.

În conformitate cu legislația aplicabilă în domeniul protecției datelor cu caracter personal, aveți următoarele drepturi pe care le puteți exercita în mod gratuit:

-de a fi informat în mod gratuit o dată pe an dacă prelucrăm datele dumneavoastră și care sunt acestea datele prelucrate;

-de a ne solicita corectarea datelor inexacte sau incomplete;

-aveți dreptul la portabilitatea datelor pe care ni le-ați furnizat prin mijloace electronice pe baza consimțământului sau pentru executarea unui contract;

-dreptul de a solicita restricționarea prelucrării datelor;

-dreptul de a vă opune prelucrării datelor, pentru motive întemeiate și legitime ce țin de situația dumneavoastră particulară, cu excepția cazului în care prelucrarea datelor respective este o obligație legală a noastră; în cazul prelucrărilor în scopuri de marketing direct vă puteți opune oricând și fără a oferi o motivație;

-dreptul de a vă retrage oricând consimțământul dat;

-dreptul de solicita ștergerea datelor cu caracter personal, cu excepția situațiilor în care legea interzice ștergerea.

Cum pot fi execitate drepturile privind datele cu caracter personal în relație cu Honda Trading România SRL?

Pentru exercitarea drepturilor sus-menționate, precum și pentru orice altă solicitare privind aceste date, persoana interesată va formula o cerere scrisă (datată și semnată) și o va comunica în atenția Ofițerului pentru Protecția Datelor prin fax, postă sau prin e-mail.

Puteți exercita drepturile de mai sus oricând, contactându-ne la următoarea adresă: Voluntari, Județul Ilfov, Șos. București-Nord, nr. 10, Corp 21, et. 9, e-mail: dpo@hondatrading.ro.

Puteți contacta responsabilul nostru cu protecția datelor la următoarea adresa Voluntari, Județul Ilfov, Șos. București-Nord, nr. 10, Corp 21, et. 9, dpo@hondatrading.ro.

De asemenea, aveți dreptul de a depune o plângere direct către noi sau la o autoritate de supraveghere atunci când considerați că s-au încălcat dispozițiile legale în materia protecției datelor cu caracter personal.

Confidențialitatea datelor dumneavoastră

Atunci când prelucrăm datele dumneavoastră, utilizăm măsuri tehnice și organizaționale care să asigure confidențialitatea, disponibilitatea și corectitudinea datelor dumneavoastră.

Cu toate acestea, niciun sistem de securitate a informațiilor nu este infailibil. De aceea, lucrăm în mod continuu pentru a asigura păstrarea măsurilor noastre de securitate la cel mai înalt nivel și ne angajăm să vă informăm la timp în cazul oricăror incidente de securitate ce ar putea să prezinte un risc semnificativ pentru drepturile dumneavoastră.

Prezenta versiune a Politicii de Protecție a datelor cu caracter personal a fost redactată și actualizată în luna aprilie 2023.

Versiunea anterioară a Politicii de Protecție a datelor cu caracter personal, redactată în luna iulie 2018, poate fi consultantă la acest link.