Honda Civic Type R Ultimate Edition
Ultimul capitol dintr-o poveste de performanță
- Honda Civic Type R încheie aproape trei decenii de performanță cu o ediție specială lansată în Europa – Ultimate Edition
- În România, versiunea standard Civic Type R rămâne disponibilă până la finalul anului 2025
- Clienții pot verifica disponibilitatea modelului prin platforma Stoc Online: hondatrading.ro/rezerva-online
Honda scrie ultimul capitol al uneia dintre cele mai emblematice povești de performanță cu tracțiune față: Honda Civic Type R. Lansat pentru prima dată în Japonia, în 1997, odată cu a șasea generație Civic, modelul Type R a evoluat constant de-a lungul a șase generații și multiple ediții speciale, devenind un reper pentru pasionații de condus sportiv din întreaga lume.
De-a lungul a aproape trei decenii, Honda Civic Type R a stabilit recorduri pentru modele cu tracțiune față pe circuite de referință precum Nürburgring Nordschleife (Germania), Spa-Francorchamps (Belgia), Suzuka (Japonia) sau Mount Panorama (Australia). Prezența sa a fost remarcată inclusiv în competiții internaționale precum WTCC și WTCR, unde a contribuit la obținerea unor titluri importante la nivel de echipe și piloți.
În România, Honda Civic Type R a stabilit un timp de referință pentru mașinile cu tracțiune față pe circuitul MotorPark din Adâncata, Ialomița. Pilotul Ovidiu Zaberca, multiplu campion național la viteză în coastă, a parcurs cei 4.129 de metri ai circuitului în 1 minut și 57.721 secunde.

Pentru a celebra această moștenire, Honda lansează ediția specială ‘Ultimate Edition’ – un omagiu adus celor 28 de ani de inovație și adrenalină. Ediția vine cu un design special: culoare Championship White, inserții roșii personalizate, plafon vopsit negru, detalii din fibră de carbon și iluminare ambientală extinsă. În habitaclu, finisajele unice și proiectoarele cu sigla Type R întăresc caracterul exclusiv al acestei serii limitate.
Doar 40 de exemplare ale ediției ‘Ultimate Edition’ sunt disponibile în Europa, fiecare livrat cu o cutie cadou personalizată care include o emblemă numerotată, breloc din carbon, covorașe dedicate și husă auto.
Versiunea standard Civic Type R va rămâne disponibilă în România până la finalul acestui an, fiind în continuare un simbol al pasiunii pentru condus și al performanței rafinate într-o echipare de serie.
Clienții interesați pot verifica în timp real disponibilitatea modelelor Civic Type R și pot rezerva online direct din stocul național Honda, accesând platforma hondatrading.ro/rezerva-online. Platforma oferă informații despre culori, niveluri de echipare și termene de livrare, precum și contact direct cu dealerii autorizați.