IMPORTANT! Campanie de rechemare Airbag.

*Prețul afișat este un preț recomandat, nu constituie o ofertă de preț și nu reprezintă prețul efectiv de vânzare. Prețurile efective de vânzare pot fi diferite de prețurile afișate mai sus. Vă rugăm să vă adresați distribuitorilor autorizați Honda pentru a primi o ofertă personalizată de preț.
Easy Buy
Test Drive
Caută un dealer
Service
Comparator

Honda e

Disponibil și în România din toamna lui 2020

 

Honda e, este primul model electric produs de Honda fiind proiectată pentru oraș (acolo unde poluarea atinge cele mai mari valori) și pentru modul în care trăim astăzi, capabilă să unească perfect toate aspectele vieții prin conectivitate avansată. Dincolo de emisii zero, caracterul urban al Honda este reflectat în dimensiunile mici, manevrabilitatea exceptională precum și in înteriorul confortabil și primitor.

Interiorul Honda e urmează linia exteriorului mizând pe o atmosferă modernă și relaxată. Scopul designerilor a fost de a sintetiza un concept de Lounge, cu materiale elegante, plăcute ochiului și de o calitate superioară. Materialele folosite pentru tapiseria scaunelor sunt similare unei canapele iar inserțiile din lemn sintetic au o tactilitate similară unui lemn procesat. Atmosfera relaxată este completată de suprafețele vitrate generoase și de lipsa unui tunel median clasic (atât în față cât și în spate).

Honda e va fi disponibilă în România în varianta de echipare de top (Advance) care integrează toate tehnologiile invoatoare, unele unice în segment, la prețul de 39.980 euro cu TVA inclus. Fiind un model 100% electric, noua Honda e va fi eligibila prin Programul RABLA PLUS.

Primele modele Honda e vor fi disponibile pentru livrare către clienți începând cu luna octombrie 2020 în toate culorile disponibile pentru piața europeană, dar pentru a veni în întâmpinarea clienților Honda, 2 unități de test-drive vor fi disponibile încă din luna iulie 2020.

Honda e combină multe tehnologii în jurul unui șasiu construit special. Toate sunt propulsate de un puternic motor electric de 154 CP (amplasat în spate), controlat prin sistemul Single Pedal Control. Aici vorbim despre distribuirea egală a maselor 50:50, centrul de greutate foarte jos (50cm) obținut prin amplasarea bateriilor în partea inferioara a mașinii, raza de bracare de doar 4.3 m precum și sistemul de propulsie (spate) și suspensia independentă pentru puntea spate.

Side Camera Mirror

Oglinzile laterale convenționale au fost înlocuite cu camere de înaltă rezoluție, care oferă imagini clare pe ecranele din habitaclu, chiar şi noaptea sau pe vreme nefavorabilă.

Nu numai că reduc zgomotul vântului şi forţa la înaintare, dar sunt foarte utile atunci când te deplasezi pe străzi înguste și când parchezi.

Mânere uși pop-out

O combinație între simplitatea designului și tehnologia avansată poate fi observată în fiecare detaliu. Mânerele ușilor față se potrivesc perfect caroseriei, extinzându-se și luminând doar când te apropii de mașină; în spate, acestea sunt ascunse în zona geamurilor.

Centre Camera Mirror

Oglinda retrovizoare interioară cu funcție dublă poate fi utilizată în modul convențional wide sau, dacă dorești o vedere directă, poate fi comutată în modul cameră pentru a oferi o imagine digitală clară, chiar și noaptea.

Honda Parking Pilot

Sistemul Honda Parking Pilot folosește 4 camere video și 12 senzori sonar pentru a detecta un loc de parcare potrivit și pentru a ghida mașina în locul respectiv fără ca șoferul să atingă volanul, accelerația sau frâna. Sistemul poate parca lateral, perpendicular sau în spic, folosindu-se și de raza de bracare de doar 4.3 m.

Control Single Pedal

Activarea modului Single Pedal Control îţi permite să conduci cu și mai multă plăcere și ușurință. Folosind doar pedala de acceleraţie, poţi să accelerezi apăsând pedala, respectiv să frânezi, prin eliberarea ei.

Tabloul de bord complet digital conține cinci display-uri și te menține informat și conectat la lucrurile pe care le iubești. Cele două ecrane centrale de 12.3″ permit accesarea informațiilor simultan de către șofer și pasager, cu posibilitatea de a comuta ecranele prin simpla glisare de la unul la celălalt. Noul sistem de infotainment este compatibil APPLE CarPlay® (wireless) și ANDROID AUTO™.

  • Intrumentar de bord digital 8.8″
  • Două ecrane centrale de 12.3″
  • Două ecrane – Side Camera 6″

Bateria de 35.5 kW foloseste un sistem activ de răcire/încălzire cu apă care menține bateria la temperatura optimă de funcționare oferind o autonomie de până la 211 km (WLTP Combinat).

Timpul de încărcare variază în funcție de tipul de încărcător utilizat.

  • CCS2 (DC 100KW) – 30 min › 80%
  • Type 2 (AC 6.6KW) – 4.1 ore › 100%
  • Type 2 (AC 2.3KW) – 16.3 ore › 100%

Siguranță avansată

Pe lângă suita de sisteme avansate de securitate, incluzând cea mai recentă versiune Honda SENSING, noua Honda e include și noi sisteme de siguranță, gândite special pentru condusul urban.

AVERIZARE PENTRU DEPLASAREA MAȘINII DIN FAȚĂ

Avertizează șoferul atunci când mașina din față şi-a reluat deplasarea după o oprire. Honda e te va anunța că poţi reîncepe deplasarea.

FUNCŢIE LOW SPEED BRAKE

Dacă te apropii cu viteză mică de un obiect pe care nu l-ai observat, Honda e va oferi un avertisment audio și vizual înainte de a aplica frânarea de urgență

CONTROLUL ACCELERAȚIEI PENTRU PREVENIREA COLIZIUNILOR

În traficul lent, sistemul te va avertiza dacă apeşi pedala de accelerație în timp ce există un obiect în fața ta. De exemplu, la un sens giratoriu, când șoferul din față se răzgândeşte asupra direcţiei de mers și poate aplica frâna.